Lumea din vis

Ceasul de dinainte de ivirea zorilor ma impinse si mai adanc in vis. De data asta imi paru ceva mai mult decat un vis , caci daca ar fi sa judec dupa cursul evenimentelor am trait acolo epoci la rand , nu clipe. Ma trage usor de mana si ma poarta din nou prin camera mea rece si ma aduce in pragul unei usi imense din piatra .Talpile goale imi ingheata rapid pe treptele reci. Imping puternic in usa si reusesc sa mi croiesc drum prin micuta deschizatura. Sunt amortita si tot corpul mi e greu ,dar usor , usor ,reusesc sa ma misc  , iar in urma mea doar mantia taraie pe jos.       Desi incaperea e invaluita in intuneric si ochii mei inca nu sunt obisnuiti cu lumina atat de putina , reusesc sa mi dau seama ca sunt intr-un salon cochet . Sunt tot soiul de picturi pe pereti iar din mijlocul tavanului atarna impunator un imens candelabru care lumineaza  frumoasa incapere. Remarc imediar , insa , ca mi e foarte frig.Este chiar mai frig decat in camera mea , camera din care visul  m-a rapit. Razele lunii bat  usor prin ferestrele mari si lasa lumina blanda sa intre in incapere si sa decoreze totul intr un mod destul de misterios.Constat ca in parte opusa a salonului se afla niste trepte care duc spre etajul superior .Nu ezit mult timp si deja urc pe ele . Incaperea de la capatul scarilor are usile intredeschise iar  dinauntru se vad lumanari  a caror flacara palpaie incet .Un dormitor imens troneaza in fata ochilor mei. Primul lucru pe care imi arunc ochii este patul . Caut cu privirea pe cineva sau ceva . Nu e nimeni aici ! E doar un pat ravasit, in care, se pare ca, cineva a dormit, dar s a trezit cu mult inainte ca eu sa fi ajuns acolo. Traversez acel dormitor si ajung pana langa usa de la balcon . Ies pe balcon , iar aerul rece al noptilor de iarna ma izbeste puternic in fata. Las usa dupa mine larg deschisa , iar brizele reci de vant infoaie atat perdele de la ferestre cat si mantia subtire care atarna in urma mea. Vantul rece al noptii ma ingheata complet si ma tine prizoniera lui , acolo , minute in sir. Tot corpul mi e inghetat si mintea ii comanda sa se miste dar se pare ca nu ma mai asculta .Trupul meu ramane neclintit si nepasator la nevoia mea de a cauta cea mai mica sursa de caldura."Oropsită noapte, urletul vântului imi intră în oase.Un vânt ca acesta, plin de voci,urlă ancestral la mine...spunând povesti.Toate vocile vantului se împletesc într-una singură.O voce este diferită.O singură voce, şoptind acolo,spionând din întuneric...Acest diavol nenorocit..."Usa dormitorului se tranti dintr-o data puternic ,iar in incapere isi facu aparitia un om .Ajunse repede in dreptul meu  si sta chiar foarte aproape de mine si desi imi este foarte teama de acel strain ,am o curiozitate imensa sa aflu cine este ,pentru ca, nu pot in nici un fel sa vad vreo trasatura a chipului lui. Imi ia mainile mele reci in mainile lui calde si cu capul plecat ma indeamna sa deschid ochii si sa fug din acel loc daca cred ca acela este un univers paralel si locul meu nu e acolo.Inainte de mai spune ceva ,  aripi imense ma cuprind si ma invaluie cu caldura lor , iar in urmatorul moment ma aflu din nou in camera mea rece , scaldata in primele raze ale soarelui de dimineata. M -am trezit de zeci de ori din acest vis, indemnata sa deschid ochii daca cred ca acela nu e locul meu. Dar de ce n ar fi ? Am urcat de zeci de ori acele scari si aceiasi stranoare de aripi m a trimis iar si iar in lumea mea .

Din pasiune pentru frumos

Nu pot sa cant, sa pictez si nu stiu sa scriu ce simt, asa ca nu imi ramane decat fotografia, pentru a-mi exprima sentimentele.

Dincolo de om

Mi ar fi de 10.000 de ori mai simplu sa inchid ochii si sa iau trecutul de mana, sa fug cu el prin lumea asta mare . Mi ar fi mult mai simplu sa raman acolo si sa inchid lespezile gandurilor mele cu zavoarele uitarii .As prefera sa traiesc o vesnicie acolo unde nimic nu ma doare si nimeni nu ma supara si norii nu sunt niciodata negrii si grei si  sa nu port amaraciunea pe mine, ca pe niste grade de general ce ma disting de restul si ma eticheteaza drept diferita .Mie mi e mai usor sa intorc capul si sa privesc drumul inapoi si sa ma pierd in detaliile pasilor vremii trecut.
       Dar ceea ce mi pare mie mai usor sau mai simplu …ma omoara defapt .Cred in vorbele imprastiate pe o masa care mi rasunau in ureche cand mi a fost cel mai greu. “Tu  , esti speranta cauzelor pierdute.Iar viata ta , draga mea, este o cauza pierduta.”
     Gaseste sens ei , gaseste sens lucurilor din jur si abia atunci vei trai in pur adevar.”
      Sunt vorbe mari si adesea imi place sa ma ascund dupa degete si sa pretind ca nu le stiu sensul , dar nu pot sa mint. Eu le cunosc cel mai bine, eu le am cantat adesea-n versuri si le am bestemat cand s-au infipt in mine ca niste sageti cu otrava. Iar eu, in mine ,vad mai departe decat ochii lor, ceva mai presus de om si am construit singura din mine arma izbandei caci stiu ca:

-Ochii mei au desenat la baza un orizont , desi orizont nu este in marea involvurata a vietii decat foarte departe si extreme de greu de ajuns la el.

-Inima mea mereu este o corabie pe care pluteste viata mea si a multora care sunt legati direct de ea.

-Mana mea stanga este o cupa !Cu ea prind lacrimile nesfarsite atunci cand norii apasa prea greu pe mine; iar cea dreapta ,este o vasla imensa cu care razbesc valurile pentru ca, corabia inimii mele sa nu pluteasca in van .

-Picioarele s-au ancorat in pamant viu  si chiar de trupul se apleaca la vijeliile ce ajung asupra-i, el nu se frange niciodata.A facut radacini din fiecare moment frumos , din fiecare raza de soare si orice magaiere .

-Iar sufletul meu este o panza .Iar cand vantul vietii sufla, inalta biruitor un blazon cu doua fete . Pe una din fete : leul  puternic si neinfricat care lupta pentru supravietuire ; iar pe cealalta fata, un fluture gentil si gingas dar  frumos si inteligent….