Povestea Mastilor Venetiene

        Pentru inceput am sa va prezint povestea  Mastilor Venetiene din perspectiva istorica. Apoi am sa va spun povestea mea despre masti venetiene si mai ales oameni care poarta masti tot timpul anului, nu numai in momentul carnavalalului.
    Incep prin a va spune ca mastile mele sunt stric decorative. Nu se pot purta. Sunt realizate din ispos si sunt destul de greoaie si rigide. Poate ca la fel de grele si de rigide sunt si cele pe care le poarta oamenii in fiecare zi, dar acelea raman cumva lipite de caracter si nu prea mai pot fii date jos.
  
       Maştile purtate în timpul Carnavalului ascundeau diferenţele  dintre clasele sociale. Astfel, chiar şi cei mai umili dintre veneţieni puteau  fi pentru o zi eleganţi şi rafinaţi. Carnavalul face trecerea de la sezonul de iarna la cel de primăvară.

 Cel mai vechi document, ce face referire la acest carnaval, dateaza din 2 mai 1268. Inca de atunci venetienii isi faceau singuri mastile si costumele pe care le purtau la parada si la petreceri, iar identitatea, sexul si statutul social pur si simplu nu mai existau.

   
       Din cele mai vechi vremuri, Carnavalul venetian a fost o sarbatoare magica ce s-a raspandit asupra intregului oras.

         Astfel, Carnavalul venetian a debutat in secolul al XI-lea, dar traditia purtarii mastilor si a costumelor s-a stabilizat abia in 1436. Momentele de varf, cele mai asteptate si apreciate de catre turisti sunt festivitatile de deschidere si cele de inchidere ale festivalului.

            Atmosfera de petrecere este prezenta la tot pasul: printi si printese, soldati medievali, bufoni, trubaduri si artisti de circ vor invada la propriu pietele venetiene si celebra piata San Marco din centrul orasului.


         Daca este sa ma intrebati pe mine, eu imi doresc din sufletul ca oamenii sa poata da jos mastile de pe fata si sa le "atarne in cui" - asa cum imi place mie spun.Poate din acest motiv imi place sa fiu un om direct. Si mi ar mai placea sa fim sinceri. Daca nu cu cei din jurul nostru, macar cu noi insine. "Sunt multi oameni care au ajuns in iad pentru ca nu au sinceri cu ei insisi. " Sunt spectaculoase si fascinante doar pentru decor ;) tineti minte asta ! 

   PS:pentru voi , toti cei care le indragiti si va plac,le puteti gasi si la mine pe site:
     http://madalinaturcitu.wix.com/arcamaducai

Geamul dintre lumi

    Inca mai cred ca de la inaltime poti vedea  lumea din interiorul tau, tot universul sa-l poti cuprinde sub o pleoapa de ochi si sa-l strangi intr-o amintirie cat o coaja de nuca si asta fac mereu cand  alerg grabita pe scari pana la geanul cel mai inalt.Astept  vantul sa-mi usuce obrajii rosii de atatea lacrimi, sa-mi stearga amintirile sa-mi mangaie mintea si sa se joace cu pletele mele.     

       Cand reneg  dimensiunea in care exist si nu mai vreau sa fiu aici, alerg in fiecare noapte la pervazul geamului meu , ma intorc cu spatele  si astept ca adierile reci sa ma prinda in brate si sa ma poarte in alte tipuri, in alte vremuri, astept sa ma treaca in alte lumi. Ma poarta in universuri paralele pana la tine, ma aduce intr-o camera rece si goala cu multe carti vechi si  prafuite si ma tine acolo pana la primele raze de soare. 

         Ma lasa acolo sa rasfoiesc noapte de noapte pe lespezi de piatra, carti-amintiri  ale vietii mele. Tine legate intre coperti de piele , amintirea mainilor tale calde, saruturile cele mai fierbinti, momentele in care ne imbratisam, si trupul tau care ma acoperea cu dragoste, momentele de deznadejde cand nu eram femeia ta, sotia ta, mama  ta, sa pot sa-ti tin mainile in mainile mele, sa iau durerea ta si sa o plang cu glas de femeie si s-o alin cu glas de mama. Si razele de soare arunca iar peste pamant  lumina iar eu sunt tot aici.Tu esti numai in carti, in vise, in dorinte, iar in realitate n-am stiut ca esti pana azi.

Lumea din vis

Ceasul de dinainte de ivirea zorilor ma impinse si mai adanc in vis. De data asta imi paru ceva mai mult decat un vis , caci daca ar fi sa judec dupa cursul evenimentelor am trait acolo epoci la rand , nu clipe. Ma trage usor de mana si ma poarta din nou prin camera mea rece si ma aduce in pragul unei usi imense din piatra .Talpile goale imi ingheata rapid pe treptele reci. Imping puternic in usa si reusesc sa mi croiesc drum prin micuta deschizatura. Sunt amortita si tot corpul mi e greu ,dar usor , usor ,reusesc sa ma misc  , iar in urma mea doar mantia taraie pe jos.       Desi incaperea e invaluita in intuneric si ochii mei inca nu sunt obisnuiti cu lumina atat de putina , reusesc sa mi dau seama ca sunt intr-un salon cochet . Sunt tot soiul de picturi pe pereti iar din mijlocul tavanului atarna impunator un imens candelabru care lumineaza  frumoasa incapere. Remarc imediar , insa , ca mi e foarte frig.Este chiar mai frig decat in camera mea , camera din care visul  m-a rapit. Razele lunii bat  usor prin ferestrele mari si lasa lumina blanda sa intre in incapere si sa decoreze totul intr un mod destul de misterios.Constat ca in parte opusa a salonului se afla niste trepte care duc spre etajul superior .Nu ezit mult timp si deja urc pe ele . Incaperea de la capatul scarilor are usile intredeschise iar  dinauntru se vad lumanari  a caror flacara palpaie incet .Un dormitor imens troneaza in fata ochilor mei. Primul lucru pe care imi arunc ochii este patul . Caut cu privirea pe cineva sau ceva . Nu e nimeni aici ! E doar un pat ravasit, in care, se pare ca, cineva a dormit, dar s a trezit cu mult inainte ca eu sa fi ajuns acolo. Traversez acel dormitor si ajung pana langa usa de la balcon . Ies pe balcon , iar aerul rece al noptilor de iarna ma izbeste puternic in fata. Las usa dupa mine larg deschisa , iar brizele reci de vant infoaie atat perdele de la ferestre cat si mantia subtire care atarna in urma mea. Vantul rece al noptii ma ingheata complet si ma tine prizoniera lui , acolo , minute in sir. Tot corpul mi e inghetat si mintea ii comanda sa se miste dar se pare ca nu ma mai asculta .Trupul meu ramane neclintit si nepasator la nevoia mea de a cauta cea mai mica sursa de caldura."Oropsită noapte, urletul vântului imi intră în oase.Un vânt ca acesta, plin de voci,urlă ancestral la mine...spunând povesti.Toate vocile vantului se împletesc într-una singură.O voce este diferită.O singură voce, şoptind acolo,spionând din întuneric...Acest diavol nenorocit..."Usa dormitorului se tranti dintr-o data puternic ,iar in incapere isi facu aparitia un om .Ajunse repede in dreptul meu  si sta chiar foarte aproape de mine si desi imi este foarte teama de acel strain ,am o curiozitate imensa sa aflu cine este ,pentru ca, nu pot in nici un fel sa vad vreo trasatura a chipului lui. Imi ia mainile mele reci in mainile lui calde si cu capul plecat ma indeamna sa deschid ochii si sa fug din acel loc daca cred ca acela este un univers paralel si locul meu nu e acolo.Inainte de mai spune ceva ,  aripi imense ma cuprind si ma invaluie cu caldura lor , iar in urmatorul moment ma aflu din nou in camera mea rece , scaldata in primele raze ale soarelui de dimineata. M -am trezit de zeci de ori din acest vis, indemnata sa deschid ochii daca cred ca acela nu e locul meu. Dar de ce n ar fi ? Am urcat de zeci de ori acele scari si aceiasi stranoare de aripi m a trimis iar si iar in lumea mea .

Din pasiune pentru frumos

Nu pot sa cant, sa pictez si nu stiu sa scriu ce simt, asa ca nu imi ramane decat fotografia, pentru a-mi exprima sentimentele.

Dincolo de om

Mi ar fi de 10.000 de ori mai simplu sa inchid ochii si sa iau trecutul de mana, sa fug cu el prin lumea asta mare . Mi ar fi mult mai simplu sa raman acolo si sa inchid lespezile gandurilor mele cu zavoarele uitarii .As prefera sa traiesc o vesnicie acolo unde nimic nu ma doare si nimeni nu ma supara si norii nu sunt niciodata negrii si grei si  sa nu port amaraciunea pe mine, ca pe niste grade de general ce ma disting de restul si ma eticheteaza drept diferita .Mie mi e mai usor sa intorc capul si sa privesc drumul inapoi si sa ma pierd in detaliile pasilor vremii trecut.
       Dar ceea ce mi pare mie mai usor sau mai simplu …ma omoara defapt .Cred in vorbele imprastiate pe o masa care mi rasunau in ureche cand mi a fost cel mai greu. “Tu  , esti speranta cauzelor pierdute.Iar viata ta , draga mea, este o cauza pierduta.”
     Gaseste sens ei , gaseste sens lucurilor din jur si abia atunci vei trai in pur adevar.”
      Sunt vorbe mari si adesea imi place sa ma ascund dupa degete si sa pretind ca nu le stiu sensul , dar nu pot sa mint. Eu le cunosc cel mai bine, eu le am cantat adesea-n versuri si le am bestemat cand s-au infipt in mine ca niste sageti cu otrava. Iar eu, in mine ,vad mai departe decat ochii lor, ceva mai presus de om si am construit singura din mine arma izbandei caci stiu ca:

-Ochii mei au desenat la baza un orizont , desi orizont nu este in marea involvurata a vietii decat foarte departe si extreme de greu de ajuns la el.

-Inima mea mereu este o corabie pe care pluteste viata mea si a multora care sunt legati direct de ea.

-Mana mea stanga este o cupa !Cu ea prind lacrimile nesfarsite atunci cand norii apasa prea greu pe mine; iar cea dreapta ,este o vasla imensa cu care razbesc valurile pentru ca, corabia inimii mele sa nu pluteasca in van .

-Picioarele s-au ancorat in pamant viu  si chiar de trupul se apleaca la vijeliile ce ajung asupra-i, el nu se frange niciodata.A facut radacini din fiecare moment frumos , din fiecare raza de soare si orice magaiere .

-Iar sufletul meu este o panza .Iar cand vantul vietii sufla, inalta biruitor un blazon cu doua fete . Pe una din fete : leul  puternic si neinfricat care lupta pentru supravietuire ; iar pe cealalta fata, un fluture gentil si gingas dar  frumos si inteligent….

Memories

        Sub un acord cald de pian lin , ce rasuna pana jos in hol , sub perdelele de lumina ale lumanarilor, te reconstruiesc din amintiri. Desi fizic nu esti aici , te gasesc prezent in tot ceea ce fac eu.Iti simt parfumul cand trec pe langa buchetul de trandafiri de la tine .Flori uscate , prafuite, pe care le-am pastrat si acum dupa mult , mult timp pentru a-mi reaminti acel moment emotionant, cand mi le-ai dat.
        Te vad in spatele meu de fiecare data cand reflexia chipului meu se rasfrange pe suprafete fine.Stiu ca esti aici, pentru ca am vazut cum flacara lumanarilor palpaie, ca si cand cineva ar trece pe langa ele. Te gasesc in patul meu pentru ca asternutul este deranjat ca si cand cineva ar fi stat acolo ;pentru cateva clipe sa si traga sufletul. Ma intorc speriata in hol, de acolo alerg grabita pe scari , imi adun faldurile rochiei in care aproape ca m-am impiedicat  ...si apoi afara. Natura moarta a noptii, inghetza o data cu ea si timpul , doar fulgii de nea se cern usor pe pamant si umplu urmele pasilor tai . Sterg dovada ca tu ai trecut in seara asta pe aici.An dupa an , in aceasta noapte revi aici , te uiti la mine, pentru cateva secunde , te intorci si pleci iar in lumea ta .
       As da anii vietii mele si poate toate timpurile pamantului sa pot fi in bratele tale ,dar tu acum apartii altei lumi , iar eu sunt inlantuita in lumea mea , cea materiala.
Vanghelis - 12 o'clock

Asculta mai multe audio diverse

Impreuna

     Lumea ca fereastra deschisa, lumea ca oglinda inchisa. Unii au ochi doar pentru ceilalti, dinafara. Altii se vad numai pe ei, ascunsi inauntru. Calea de mijloc, a dreptei masuri, e lumea ca un geam. Transparent si, in acelasi timp, usor supus reflectarii - fizice si metafizice. 

           Astfel, deodata, dintr-o privire, poti descoperi si trasaturile semenilor si propriul tau chip, suprapus. Palpabil, apt pentru teste de veridicitate, ramane doar exteriorul. Tot ceea ce se oglindeste ramane tainic. Fata ta e doar o imagine subiectiva a unei infatisari pe veci ascunsa. Cine isi poate privi ochii? Ai copilului, da. Ai jumatatii tale, da. Ai tai, niciodata. Jocul unui geam curat: realitate si posibila iluzie...
 
Atmospheres - Deuter Chaitanya Hari

Asculta mai multe audio diverse