Inca mai
cred ca de la inaltime poti vedea lumea din interiorul tau,
tot universul sa-l poti cuprinde sub o pleoapa de ochi si sa-l strangi intr-o
amintirie cat o coaja de nuca si asta fac mereu cand alerg grabita pe scari pana la geanul cel mai
inalt.Astept vantul sa-mi usuce obrajii
rosii de atatea lacrimi, sa-mi stearga amintirile sa-mi mangaie mintea si sa se
joace cu pletele mele.
Cand reneg
dimensiunea in care exist si nu mai vreau sa fiu aici, alerg in fiecare
noapte la pervazul geamului meu , ma intorc cu spatele si astept ca adierile reci sa ma prinda in
brate si sa ma poarte in alte tipuri, in alte vremuri, astept sa ma treaca in
alte lumi. Ma poarta in universuri paralele pana la tine, ma aduce intr-o
camera rece si goala cu multe carti vechi si
prafuite si ma tine acolo pana la primele raze de soare.
Ma lasa acolo
sa rasfoiesc noapte de noapte pe lespezi de piatra, carti-amintiri ale vietii mele. Tine legate intre coperti de
piele , amintirea mainilor tale calde, saruturile cele mai fierbinti, momentele
in care ne imbratisam, si trupul tau care ma acoperea cu dragoste, momentele de
deznadejde cand nu eram femeia ta, sotia ta, mama ta, sa pot sa-ti tin
mainile in mainile mele, sa iau durerea ta si sa o plang cu glas de femeie si
s-o alin cu glas de mama. Si razele de soare arunca iar peste pamant lumina iar eu sunt tot aici.Tu esti numai in
carti, in vise, in dorinte, iar in realitate n-am stiut ca esti pana azi.
